Dictionar

Rezultate principale (Moment):

Moment

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. momentum, it. momento, germ. Moment, fr. moment)

1. interval scurt de timp; clipă, secundă.

2. de ~ = de scurtă durată; efemer; ~ muzical = mică piesă instrumentală înrudită cu impromptuul.

3. perioadă de timp în care se petrece ceva; etapă.

4. (art.) ocazie.

5. schiță restrânsă la maximum, care cuprinde un instantaneu din viața cotidiană.

6. mărime fizică egală cu produsul dintre o mărime dinamică și una sau mai multe distanțe.


Rezultate secundare (Moment):

Moment-cheie

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (din moment + cheie)

1. moment extrem de important în desfășurarea unui eveniment, din viața cuiva etc.


Momentan, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. momentaneus, fr. momentané, germ. momentan)

1. de o clipă; de moment, trecător.

2. (despre verbe şi timpuri verbale) care exprimă o acţiune de scurtă durată.

3. (adv.) numaidecât, imediat.

4. actual, de faţă.

5. (adv.) actualmente; acum.


Acalmie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accalmie)

1. stare de calm momentan a vântului sau a valurilor mării.

2. (prin anal.) întrerupere temporară a unei activități zgomotoase.

3. (fig.) linişte după o perioadă de frământări.


Actualmente

Parte de vorbire: adv.
Origine: (fr. actuellement)

1. în circumstanțele actuale, chiar în momentul în care vorbim, când acționăm; în prezent; acum.


Antineutron

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. antineutron)

1. (fizică) particulă elementară neutră din punct de vedere electric, având masa egală cu cea a neutronului, dar având un moment magnetic opus acestuia; antiparticulă a neutronului.


Aorist

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aoriste, gr. aoristos, nedeterminat)

1. formă verbală a unei limbi care exprimă aspectul momentan al unei acţiuni trecute, fără nici o referire la prezent.


Areolar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aréolaire)

1. referitor la areolă.

2. (geol.) eroziune = eroziune care acţionează lateral.

3. viteză = cantitate ce caracterizează la un moment dat aria descrisă de raza vectoare care defineşte poziţia unui mobil faţă de un punct fix.


Ascendent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ascendant, lat. ascendens)

1. adj. urcător, suitor; ascensiv.

2. (despre un astru) care se înalţă deasupra liniei orizontului.

3. (fig.) în dezvoltare progresivă.

4. s. m. f. rudă în linie directă care face parte dintr-o generaţie anterioară.

5. s. n. înălţare a unui astru deasupra orizontului.

6. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului în momentul naşterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la naştere.

7. autoritate morală, influenţă (asupra cuiva).