Dictionar

moment

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. momentum, it. momento, germ. Moment, fr. moment)

1. interval scurt de timp; clipă, secundă.
2. de ~ = de scurtă durată; efemer; ~ muzical = mică piesă instrumentală înrudită cu impromptuul.
3. perioadă de timp în care se petrece ceva; etapă.
4. (art.) ocazie.
5. schiță restrânsă la maximum, care cuprinde un instantaneu din viața cotidiană.
6. mărime fizică egală cu produsul dintre o mărime dinamică și una sau mai multe distanțe.
 

moment-cheie

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (din moment + cheie)

1. moment extrem de important în desfășurarea unui eveniment, din viața cuiva etc.
 

momentan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. momentaneus, fr. momentané, germ. momentan)

1. de o clipă; de moment, trecător.
2. (despre verbe și timpuri verbale) care exprimă o acțiune de scurtă durată.
3. (adv.) numaidecât, imediat.
4. actual, de față.
5. (adv.) actualmente; acum.
 

acalmie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accalmie)

1. stare de calm momentan a vântului sau a valurilor mării.
2. (prin anal.) întrerupere temporară a unei activități zgomotoase.
3. (fig.) liniște după o perioadă de frământări.
 

actualmente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (fr. actuellement)

1. în circumstanțele actuale, chiar în momentul în care vorbim, când acționăm; în prezent; acum.
 

antineutron

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. antineutron)

1. (fizică) particulă elementară neutră din punct de vedere electric, având masa egală cu cea a neutronului, dar având un moment magnetic opus acestuia; antiparticulă a neutronului.
 

aorist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aoriste, gr. aoristos, nedeterminat)

1. formă verbală a unei limbi care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent.
 

areolar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aréolaire)

1. referitor la areolă.
2. (geol.) eroziune ~ă = eroziune care acționează lateral.
3. viteză ~ă = cantitate ce caracterizează la un moment dat aria descrisă de raza vectoare care definește poziția unui mobil față de un punct fix.
 

ascendent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ascendant, lat. ascendens)

1. adj. urcător, suitor; ascensiv.
2. (despre un astru) care se înalță deasupra liniei orizontului.
3. (fig.) în dezvoltare progresivă.
4. s. m. f. rudă în linie directă care face parte dintr-o generație anterioară.
5. s. n. înălțare a unui astru deasupra orizontului.
6. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului în momentul nașterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la naștere.
7. autoritate morală, influență (asupra cuiva).