Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Monogamie, fr. monogamie)
1. formă de căsătorie în care un bărbat sau o femeie are o singură soţie, respectiv un singur soţ.
2. convieţuire a unui mascul cu o singură femelă.
3. stare a unei flori sau plante monogame.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. monogame)
1. adj., s. m. f. (om, animal, pasăre) care se găseşte în situaţia de monogamie (1, 2).
2. adj. (despre căsătorie) bazat pe monogamie; monogamic.