Dictionar

Rezultate secundare (Monoton):

Monoton, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. monotone)

1. (despre sunete, melodii etc.; şi adv.) care păstrează mereu acelaşi ton, lipsit de varietate în intonaţie.

2. (fig.) uniform; monocord, plictisitor.

3. (mat.; despre funcţii sau şiruri de numere) care este sau crescător sau descrescător.


Monotonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. monotonie)

1. însuşirea de a fi monoton; lipsă de varietate.


Monotoniza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. monotoniser)

1. a (se) face monoton.


Monotonizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. monotoniza)

1. faptul de a (se) monotoniza; acțiune prin care ceva devine monoton.

2. acțiune prin care glasul, sunetele, zgomotele etc. devin monotone.


Aprozodie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aprosodie)

1. monotonie a vorbirii, în timpul bolii lui Parkinson, în schizofrenie sau epilepsie.


Arid, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aride, lat. aridus)

1. (despre sol, regiuni) uscat; sterp, neproductiv.

2. (fig.) sărac în idei, în imagini; sec, monoton.


Bacovianism

Parte de vorbire: s.
Origine: (bacovian + -ism)

1. caracteristică a poeziei lui Bacovia, care exprimă sentimentul izolării, o nostalgie incurabilă, monotonia vieţii citadine, obsesia morţii, nevroze şi plictisul halucinant al periferiei provinciale.


Melopee

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mélopée)

1. (la vechii greci) ansamblu de reguli referitoare la cânt.

2. declamaţie muzicală, de formă liberă; (p. ext.) melodie monotonă lentă.


Melopeic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (melopee + -ic)

1. de melopee (2); melodios; monoton.


Metafrază

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. métaphrase)

1. transpunere a unei poezii în proză; traducere a unui text în care se urmăreşte interpretarea fidelă a conţinutului.

2. anaforă care foloseşte sinonimele pentru a evita repetarea monotonă a aceluiaşi cuvânt.