Dictionar

monumental, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. monumental, lat. monumentalis, it. monumentale)

1. adj. referitor la monument.
2. de mari proporții, măreț, grandios; impunător.
3. (fam.) uimitor, uluitor; colosal.
4. s. n. categorie estetică, variantă a sublimului, în care măreția se manifestă prin mărime.
5. s. f. pl. (poligr.) literă din familia romane elzevir, care nu are decât majuscule, cu talpa foarte accentuată și subțire.
 

monumentalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. monumentalisme)

1. stil caracterizat printr-un aspect monumental; monumentalitate.
 

monumentalist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (monumental + -ist)

1. arhitect, sculptor, pictor autor de lucrări monumentale.
 

monumentalitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. monumentalité)

1. însușirea de a fi monumental; grandoare, măreție; monumentalism.
 

monumentaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. monumentaliser)

1. a face ceva monumental.
2. (fig.) a conferi un aer eroic.
 

baroc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (și s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârșitul Renașterii și mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea și monumentalitatea formelor, ornamentația excesivă, inventivitatea și fantezia exprimării.
2. stil de la sfârșitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conținutului.
3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.
 

calvariu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. calvarium)

1. (la catolici) cruce monumentală, reprezentând imaginea lui Isus răstignit, în apropierea unei biserici; (p. ext.) cruce de lemn ridicată la răspântii, pe marginea drumurilor etc.
 

dom 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dôme, germ. Dom)

1. catedrală de mari proporții; cupola de deasupra a unui edificiu monumental.
2. structură geologică sau anatomică în formă de cupolă.
3. formă de cristal caracterizată prin existența a două fețe înclinate, simetrice.
4. recipient montat în partea superioară a unui cazan orizontal cu aburi.
5. acoperire metalică a unui sonar sau a altor aparate de pe fundul unei nave.
6. sferă de plastic care acoperă antena unui radiolocator.
7. (fig.) peșteră.
 

empire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. /style/ Empire)

1. stil ~ = stil din timpul lui Napoleon I, caracterizat în arhitectură prin monumentalitate și somptuozitate, iar în artele decorative printr-o îmbinare a motivelor mitologice cu acelea ale emblemelor militare.
 

fleșă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fléche)

1. element de acoperiș foarte înalt, în formă de săgeată, la turnurile monumentale.
2. partea din spate a afetului unui tun.
3. procedeu ofensiv la scrimă prin deplasarea energică a corpului spre înainte.
 

frescă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. fresque)

1. tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe o tencuială încă umedă.
2. pictură monumental-decorativă de dimensiuni mari, executată în această tehnică.
3. (fig.) operă literară de evocare plastică, sugestivă, a oamenilor și a moravurilor unei epoci; imagine descriptivă a unui peisaj sau a unui mediu într-o operă literară.
4. (var.) (înv.) fresc.