muchie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (probabil lat. *mutila)

1. linie de intersecție a două fețe ale unui corp.
2. pe ~ = la limită.
3. margine îngustă a unui obiect, a unei suprafețe; cant.
4. colț, margine ascuțită.
5. ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic.
6. partea opusă tăișului la unele instrumente.
7. a fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cuțit = a fi într-o situație critică, periculoasă.
8. creastă, coamă de deal sau de munte.

coastă; muchie

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT costa
2. FR côte
3. EN rib
4. DE Rippe
5. RU ребро
6. HU borda, él

cant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kante)

1. margine, muchie.
2. parte a copertei care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui registru.

fațetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. facette)

1. fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; fiecare dintre fețele unei pietre prețioase.
2. ~ de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere.
3. ochi de ~e = ochi compus al insectelor.
4. (poligr.) placă de fontă pentru fixarea plăcilor de stereotipie.

ghisarmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. guïsarme)

1. armă veche în formă de cuțit lung cu lama asimetrică, având fixate pe muchie una sau două croșete.

-GON (2)

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. gonia „unghi”)

1. „unghi, colț, muchie”.

raclor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. racloir)

1. dispozitiv mobil pentru curățirea nămolului depus pe fundul decantoarelor.
2. lamă subțire de oțel cu muchie ascuțită, pentru așchiere; răzuitor.

ștanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Stanze)

1. unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, pentru ștanțarea pieselor.