Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. nationaliste, germ. Nationalist)
1. I. care se referă la naționalism; care este un susținător al naționalismului.
2. (înv.) care se referă la națiune, care este propriu sau aparține unei națiuni, care caracterizează o națiune; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective; național.
3. II. partizan, adept al naționalismului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (naționalist + -ic)
1. care se referă la națiune, care este propriu sau aparține unei națiuni, care caracterizează o națiune; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective; național, (înv.) naționalicesc, (înv.) naționalist, (înv.) naționalnic.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. irrédentisme, it. irredentismo)
1. concepție politică anexionistă și naționalistă, apărută în Italia după 1870, care revendica anumite teritorii (Istria, Dalmația) rămase sub stăpânirea austriacă.
2. orice mișcare politică naționalistă ai cărei partizani urmăresc anexarea unor teritorii unde conaționalii lor sunt în minoritate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. irrédentiste, it. irredentista)
1. I. referitor la iredentism, propriu iredentismului.
2. care aderă la iredentism (mișcare revendicativă începută la sfârșitul secolului al XIX-lea prin care italienii reclamau anumite regiuni precum Dalmația, Trentino et cetera și, prin extensie, orice mișcare revendicativă de acest tip).
3. II. adept al iredentismului; naţionalist, şovin.
4. persoană care profesează iredentismul.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. nationaliste, germ. Nationalist)
1. I. care se referă la naționalism; care este un susținător al naționalismului.
2. (înv.) care se referă la națiune, care este propriu sau aparține unei națiuni, care caracterizează o națiune; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective; național.
3. II. partizan, adept al naționalismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. pogrom)
1. masacru împotriva unui grup minoritar, naţional sau rasial, organizat de elemente ultranaţionaliste, şovine.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. sionisme)
1. mișcare naționalistă, politică și religioasă, în rândurile burgheziei evreiești din țările europene, la sfârșitul sec. XIX, care urmărea întemeierea unui stat evreiesc autonom în Palestina.
2. (p. ext.) concepție a acelora care sunt pentru menținerea și apărarea statului Israel.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (rus. социал-шовинист)
1. I. referitor la social-șovinism (atitudine naționalistă, de promovare a războiului, în cadrul mișcării muncitorești și reprezintă o extensie a termenului de șovinism).
2. II. adept al social-şovinismului.