Dictionar

Rezultate principale (Necesita,):

Necesita

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. nécessiter)

1. a impune, a reclama ca absolut necesar.


Rezultate secundare (Necesita,):

Necesitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. nécessité, lat. necessitas)

1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate.

2. (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei.

3. cu ~ = în mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situație excepțională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării țării.

4. categorie filozofică desemnând însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare.


Aboliţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abolitionnisme)

1. mişcare politică apărută la sfârşitul sec. XVIII în S.U.A., care susţinea desfiinţarea sclavajului.

2. curent de opinie care susţine necesitatea abolirii unor relaţii sociale, a unui regim politic, unei pedepse.


Acciz

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accise)

1. impozit indirect, instituit asupra produselor şi serviciilor de primă necesitate.


A fortiori

Parte de vorbire: loc. adv., adj. inv.
Origine: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)

1. care se impune cu necesitate.

2. (log.; despre raţionamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului în favoarea celei de-a doua judecăţi există tot atâtea temeiuri.


Alarmă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alarme)

1. anunţare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente.

2. semnal, chemare pentru a lua armele.

3. (fig.) nelinişte, teamă; alertă.


Alternativă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alternative)

1. posibilitate sau necesitate de a alege între două soluții, situații etc. care se exclud.

2. fiecare dintre cele două opțiuni ale unei alternative; soluție alternativă.

3. (rar) succesiune a două lucruri care revin rând pe rând; alternanță.


Ambulatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ambulatoire, lat. ambulatorius)

1. adj. care umblă, merge; fără loc stabil.

2. (zool.; despre organe) care serveşte la mers.

3. (despre tratamente) care nu necesită spitalizare.

4. s. n. dispensar.