Dictionar

bandit

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. bandit, it. bandito)

1. persoană care face parte dintr-o bandă de răufăcători; gangster, brigand, tâlhar.
2. (fam.) persoană criminală, persoană care săvârșește acțiuni ilegale.
3. (fig.) persoană lacomă și fără scrupule; nemernic; ticălos; netrebnic.
 

indignitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. indignité, lat. indignitas)

1. calitatea unei persoane nedemne; lipsă de demnitate; nemernicie.
2. ceea ce face pe cineva nedemn de a primi un bun material sau un titlu de recunoaștere.
3. (antonim) dignitate.
 

infam, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infâme, lat. infamis)

1. demn de dispreț, josnic, nemernic, nedemn.
2. (fig.) oribil, groaznic.
 

infamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. infamie, lat. infamia)

1. caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie.
2. stâlpul ~ei = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime; a. țintui (sau a pune) la stâlpul ~ei = a supune oprobriului public, a infiera.
 

mizerabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. misérable, lat. miserabilis)

1. (și s.) ticălos, mârșav, nemernic.
2. (fig.) aspru, rău.
3. lipsit de valoare, prost, rău.
4. neîngrijit, vrednic de plâns.
 

păcătoșenie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (păcătos + -enie)

1. faptul de a fi păcătos; caracter păcătos.
2. lucru sau ființă păcătoasă; stare de decădere.
3. faptă de om păcătos; ticăloșie; nemernicie, păcătoșie.
4. (rar) boală gravă (care duce la degradarea fizică).