Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néopositivisme)
1. curent filozofic contemporan care acordă o atenţie deosebită cunoaşterii raţionale şi logicii, precum şi analizei logice a limbajului ştiinţei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. empirisme)
1. concepție în filozofie care consideră experiența senzorială ca sursă fundamentală a cunoașterii, negând valoarea abstracțiilor.
2. ~ logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; ~ social = orientare sociologică recentă din SUA care, renunțând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse.
3. folosirea exclusivă a experienței într-o activitate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. néopositiviste)
1. I. referitor la neopozitivism (pozitivism clasic, la care se adaugă tendințe noi, în special interesul pentru logică și analiza tehnică a problemelor).
2. II. adept al neopozitivismului.