Dictionar

nesupus, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + supus)

1. care nu a fost supus; care refuză să se supună, să respecte o lege, o dispoziție etc.
2. (prin ext.) care se răzvrătește.
3. (antonim) supus.
 

dezobedient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. disobedient)

1. care refuză să se supună regulilor; neascultător, nesupus.
2. (antonime) obedient, supus, ascultător.
 

inconștient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inconscient)

1. adj. (și s. m. f.) care nu este conștient, care și-a pierdut cunoștința.
2. lipsit de conștiință; care nu are o atitudine conștientă în fața realității.
3. făcut fără participarea conștientă a voinței; involuntar.
4. s. n. activitate psihică a omului nesupusă controlului conștiinței.
 

inobedient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (in- + obedient)

1. care comite un act de inobediență; care nu se supune; nesupus.
2. (antonime) obedient, supus.
 

insubordonat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. insubordonné)

1. nesupus, recalcitrant.
 

necondiționat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. inconditionné)

1. nesupus nici unei condiții; fără rezerve.
 

neconvențional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + convenţional)

1. care nu este convențional; nonconvențional.
2. (despre artă) nesupus convențiilor, canoanelor; original.
3. (despre caracter, fire) plin de naturalețe, spontan.
4. (despre surse de energie) impus prin folosire îndelungată.
5. (antonim) convențional.