Dictionar

nonconformist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. non-conformiste)

1. adj., s. m. f. (cel) care nu se conformează uzanțelor stabilite, tradițiilor; anticonformist.
2. s. m. f. membru al unei secte religioase din țările anglo-saxone care nu se conformează sistemului ecleziastic oficial.
 

anticonformist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fe. anticonformiste)

1. (persoană) care disprețuiește convențiile sociale, normele general acceptate; nonconformist.
2. (persoană) care se opune conformismului, ideilor consacrate; nonconformist.
 

conformist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. conformiste)

1. I. care se conformează pasiv uzanțelor și tradițiilor stabilite.
2. care respectă strict normele, tradiția, morala curentă etc.
3. II. adept al conformismului; cel care se conformează din interes părerilor, convingerilor altora.
4. (antonime) anticonformist, contestatar, nonconformist.
 

heterodox, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. hétérodoxe)

1. I. referitor la heterodoxie; care aparține heterodoxiei.
2. califică orice opinie care se abate de la doctrina oficială, mai ales într-o biserică sau organizație sectantă.
3. II. persoană care se abate de la credința sa religioasă.
4. persoană care nu se conformează opiniilor, ideilor tradiționale sau general acceptate într-un domeniu dat; nonconformist.
5. (var.) eterodox.
6. (antonime) conformist, ortodox, tradiționalist.
 

hippy

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. hippy)

1. nume dat tinerilor care, prin modul de viață boem, prin ținuta vestimentară nonconformistă și, uneori, prin consumare de droguri și prin promiscuitate, se opun vieții convenționale a societății.
2. epitet dat unui tânăr cu părul lung și îmbrăcat neglijent.
 

nouvelle vague

Parte de vorbire:  loc. s.  
Etimologie: (fr. la nouvelle-vague, noul val)

1. denumire dată unui grup de cineaști francezi, ale căror filme se caracterizează prin afișarea ostentativă a mesajului artistic nonconformist.
 

permisiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. permissif)

1. care manifestă o mare toleranță față de comportamentul nonconformist; îngăduitor, tolerant.