oblic

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT obliquus; inclinatus; pronus
2. FR oblique; incliné; obliquement; penché
3. EN slanting; inclined; oblique; sloping
4. DE schräg; schief; geneigt
5. RU косой; нерaвносторонный; нaклонный
6. HU ferde, ferdén álló, oldalas, rézsutos?

oblic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. oblique, lat. obliquus)

1. adj. înclinat față de o dreaptă sau de un plan; pieziș.
2. (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.).
3. adj., s. n. (mușchi) a cărui acțiune se exercită în direcții neparalele cu planul de simetrie a corpului.
4. s. f. (mat.) dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta, sau pe planul dat.

oblicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. obliquité)

1. însușirea de a fi oblic; poziție oblică.
2. (astr.) ~a eclipticii = unghiul de înclinație a eclipticii, de aproximativ 23º27’, față de planul ecuatorului ceresc.
3. (mat.) relație de poziție a două drepte sau planuri, caracterizată prin unghiul lor.

anfiladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enfilade)

1. dispunere pe aceeași dreaptă a unor elemente arhitectonice de același fel.
2. (mil.) tragere de ~ = tragere în ținte înșirate perpendicular sau oblic față de frontul de tragere.

bară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barre)

1. drug de metal (destinat prelucrării).
2. piesă de metal sau de lemn, în construcții sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor.
3. (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru.
4. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive.
5. șut în stâlpul porții de fotbal.
6. barieră care desparte pe judecători de avocați și împricinați; locul de unde se pledează în fața justiției.
7. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos.
8. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text.
9. linie verticală care separă măsurile unui portativ.
10. ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite.
11. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare.
12. mascaret.

bie

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. biais)

1. (croitorie) fâșie de material textil tăiată oblic.
2. linie, sens, direcție oblică; oblicitate.
3. (expr.) în ~ = oblic; (fig.) într-un mod indirect, pieziș, pe ocolite.

bizota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. biseauter)

1. a șlefui oblic muchiile la o oglindă, o piatră prețioasă, un smalț dentar.

bizotaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. biseautage)

1. acțiunea de a bizota, de a șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase et cetera; rezultat al acestei acțiuni; bizotare.

bizou

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biseau)

1. margine tăiată oblic (la oglinzi, pietre prețioase etc.).