obliga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. obligare, fr. obliger)

1. tr., refl. a (se) îndatora.
2. a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja.
3. tr. a constrânge.

obligant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. obligeant)

1. îndatoritor, amabil, binevoitor.

obliganță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. obligeance)

1. amabilitate, bunăvoință.

obligat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT obligatus
2. FR obligatoire
3. EN obligatory; obligate
4. DE obligat; obligatorisch; verbindlich; unerläßlich
5. RU облиraтный; обязaнный
6. HU obligát, kötelező, szükségszerű

obligație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. obligation, lat. obligatio)

1. datorie; angajament, îndatorire.
2. (jur.) act prin care cineva se obligă ori este obligat să plătească o sumă sau să (nu) facă un anumit lucru.
3. (în forma obligațiune) hârtie de valoare care conferă posesorului ei calitatea de creditor față de instituția emitentă.

obligațiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie:

1. v. obligație (3).

obligativitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (obligat + -/iv/itate)

1. caracterul a ceea ce este obligatoriu.

absolutoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.
2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligație.
3. act de absolvire a unei școli.

accept

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Akzept)

1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență.
2. acord, aprobare.

acreditiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)

1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.
2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii și consemnațiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.

act

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activități; acțiune, faptă.
2. a face ~ de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe.
3. document, înscris oficial.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

adoptiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adoptif, lat. adoptivus)

1. (despre copii) primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; înfiat.
2. (despre părinți) dobândit prin adopție.