Dictionar

Rezultate principale (Obliga;):

Obliga

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. obligare, fr. obliger)

1. tr., refl. a (se) îndatora.

2. a da, a lua asupră-şi o sarcină, a (se) angaja.

3. tr. a constrânge.


Rezultate secundare (Obliga;):

Obligant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. obligeant)

1. îndatoritor, amabil, binevoitor.


Obliganţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. obligeance)

1. amabilitate, bunăvoinţă.


Obligat

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT obligatus

2. FR obligatoire

3. EN obligatory; obligate

4. DE obligat; obligatorisch; verbindlich; unerläßlich

5. RU облиraтный; обязaнный

6. HU obligát, kötelező, szükségszerű


Obligaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. obligation, lat. obligatio)

1. datorie; angajament, îndatorire.

2. (jur.) act prin care cineva se obligă ori este obligat plătească o sumă sau (nu) facă un anumit lucru.

3. (în forma obligațiune) hârtie de valoare care conferă posesorului ei calitatea de creditor față de instituția emitentă.


Obligaţiune

Parte de vorbire: s.
Origine:

1. v. obligaţie (3).


Obligativitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (obligat + -/iv/itate)

1. caracterul a ceea ce este obligatoriu.


Absolutoriu, -ie

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.

2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie.

3. act de absolvire a unei şcoli.


Accept

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akzept)

1. înscris prin care cineva se obligă achite o datorie la scadenţă.

2. acord, aprobare.


Acreditiv

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)

1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.

2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii şi consemnaţiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.


Act

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activităţi; acţiune, faptă.

2. a face ~ de prezenţă = a apărea undeva, obligat sau din politeţe.

3. document, înscris oficial.

4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.

5. diviziune a unei opere dramatice.

6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.


Activ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acţiune; harnic, dinamic.

2. (biol.) aflat în stare de completă funcţionare.

3. membru ~ = membru al unei organizaţii, instituţii, având obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline.

4. (mil.) în activitate.

5. (despre corpuri, substanţe) care intră uşor în reacţie.

6. (despre diateza verbală) care arată subiectul săvârşeşte acţiunea.

7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.

8. (despre operaţii, conturi, bilanţuri) care se soldează cu un profit.

9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituţii etc.; parte a bilanţului în care sunt înscrise aceste mijloace.

10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.

11. adv. în mod activ.


Adoptiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adoptif, lat. adoptivus)

1. (despre copii) primit în familie cu drepturi şi obligaţii de copil propriu; înfiat.

2. (despre părinţi) dobândit prin adopţie.