Dictionar

obrăznicitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (obraznic + -itură)

1. persoană obraznică; obrăznicătură.
 

măgărie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (măgar + -ie)

1. comportare, atitudine, faptă sau vorbă obraznică, impertinentă; purtare de măgar.
 

aroganță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrogance, lat. arrogantia)

1. atitudine de mândrie disprețuitoare; obrăznicie, înfumurare, impertinență.
 

impertinent, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. impertinent, lat. impertinens)

1. I. care nu este adaptat, adecvat obiectului în cauză; care este împotriva rațiunii
2. care vorbește sau care acționează fie cu trufie și dispreț, fie cu familiaritate și lipsă de respect; obraznic, necuviincios, insolent.
3. II. persoană care manifestă un comportament impertinent.
4. (antonime) pertinent, politicos, tacticos.
 

impertinență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. impertinence)

1. atitudine, comportare impertinentă; obrăznicie, necuviință, insolență.
 

impudență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impudence, lat. impudentia)

1. obrăznicie neîngrădită sau cinică care șochează, indignează; impudoare; aplomb, cinism.
2. (prin ext.) act impudent; acțiune nerușinată sau cuvânt obraznic.
 

insolent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. insolent, lat. insolens)

1. (și adv.) obraznic, impertinent; nerușinat.