Dictionar

Rezultate principale (Observaţie,):

Observaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. observation, lat. observatio)

1. procedeu al cunoașterii științifice în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau proces; examinare.

2. remarcă, constatare.

3. obiecție, critică; mustrare, reproș.

4. supraveghere.

5. foaie de ~ = foaie pe care sunt notate zilnic tratamentul și evoluția bolii unui bolnav.


Rezultate secundare (Observaţie,):

Autoobservaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autoobservation)

1. analizare a vieții psihice proprii; observare de către sine însuși a propriei conștiințe; autoobservare, (rar) autoobservat.


Inobservaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inobservation)

1. neobservare, nerespectare (a legilor, a regulamentelor).

2. neîndeplinire (a obligaţiilor).


Observaţie; examinare

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT observatio

2. FR observation

3. EN observatioon

4. DE Bemerkung; Beobachtung

5. RU нaблюдение

6. HU megfigyelés, észlelet


Anatomoclinic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anatomo-clinique)

1. (med.) metodă = metodă de observaţie constând în a recunoaşte pe viu modificările patologice ale organelor profunde.


Autoanaliză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. auto-analyse)

1. analiză a propriilor trăiri, cu scopul realizării unei imagini generale despre sine.

2. observație psihologică, analiză pe care subiectul o face asupra lui însuși; introspecţie.


Autoscopie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autoscopie)

1. observaţie asupra propriei persoane.

2. simptom al unor boli, prin halucinaţie al cărei obiect este imaginea vizuală a propriului corp (în timpul agoniei, în clipa morţii etc.).


Capilaroscopie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. capillaroscopie)

1. metodă de observaţie a circulaţiei capilare.


Commedia dell’arte

Parte de vorbire: s. f.
Origine: (it. commedia dell’arte)

1. producţie dramatică specifică literaturii italiene (din sec. XVI-XVIII) cu caracter de improvizaţie, care se distinge prin vervă, spirit satiric şi forţă a observaţiei realiste, personajele fiind tipuri simbolice.


Conjuncţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. conjonction, lat. coniunctio)

1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii sau cuvinte cu aceeaşi funcţie sintactică.

2. (log.) conectiv („şi”) caracterizat prin aceea expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propoziţiile componente sunt adevărate şi falsă, când cel puţin una dintre componente este falsă.

3. figură de stil care enunţă o observaţie din asocierea unor aspecte de viaţă contradictorii.

4. poziţie a doi aştri care, la un moment dat, au aceeaşi longitudine cerească.