Dictionar

Rezultate secundare (Oclusiv,):

Oclusiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. occlusif)

1. (consoană) care se articulează prin ocluziunea canalului fonator, urmată de o explozie (4); (consoană) explozivă.


Asibilare

Parte de vorbire: s.
Origine: (asibila)

1. fenomen fonetic prin care o consoană oclusivă se transformă în consoană africată (fricativă) sub influenţa lui i sau e următor; asibilaţie.


Explozie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. explosion, lat. explosio)

1. reacție fizico-chimică foarte rapidă, violentă, însoțită de degajare mare de energie, provocată de descompunerea unei substanțe explozive; detonație.

2. ~ vulcanică = ieșire bruscă a lavei, a bombelor vulcanice și gazelor unui vulcan.

3. (impr.) ardere a amestecului de carburant și de aer din cilindrul unui motor cu ardere internă.

4. trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă, prin distrugerea calității vechi.

5. (fig.) izbucnire violentă a unui fenomen, a unui sentiment etc.

6. creștere (bruscă) a unei populații, a cantității de informație etc.

7. a doua fază a articulării unei consoane oclusive, deschiderea bruscă a organului fonator și ieșirea aerului oprit de organe în actul imploziei.

8. (jaz) punctare foarte puternică executată la baterie.


Exploziv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. explosif)

1. adj. care poate exploda; care produce explozie; detonant.

2. care caracterizează explozia.

3. consoană (și s. f.) = oclusivă.

4. adj., s. m. f. (om cu temperament) violent.

5. s. n. substanță, amestec de substanțe care prin încălzire, lovire sau frecare fac explozie.


Implozie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. implosion)

1. pătrundere rapidă a aerului într-o încăpere vidată când pereții acesteia sunt distruși.

2. prăbușire gravitațională a unei stele, însoțită de eliberarea unei mari cantități de energie.

3. prima fază a articulării unei consoane oclusive, constând în închiderea totală a organului fonator și oprirea aerului.


Metastază

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. métastase)

1. localizare secundară, departe de focarul primitiv, a unei boli; răspândire la distanță, pe diferite căi, a unei tumori maligne.

2. figură retorică prin care vorbitorul, obligat recunoască un fapt reprobabil, îl pune pe seama altcuiva.

3. fază a detentei în articularea oclusivelor.


Phi

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. phi)

1. literă a alfabetului grecesc (..), care notează o oclusivă labială surdă şi aspirată, transcriindu-se prin ph.