radiolarit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radiolarit)

1. rocă organogenă silicioasă din schelete de radiolari.

școlărit

Parte de vorbire:  s.n. (reg.)  
Etimologie: (v. școlări)

1. învățătură, studiu.

solărit

Parte de vorbire:  s.n. sg. (înv.)  
Etimologie: (solar + -it)

1. impozit care se percepea în Moldova, în secolul al XVIII-lea, pe sarea extrasă, vândută sau transportată; solărie.

clidonograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. clydonographe)

1. aparat pentru determinarea polarității, amplitudinii și formei undelor de supratensiune din instalațiile electrice.

depolarizație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dépolarisation)

1. acțiunea de a depolariza și rezultatul ei; depolarizare.
2. actul de reducere a polarității sau rezultatul unei astfel de acțiuni; reducerea la o condiție nepolarizată sau mai puțin polarizată.
3. (sociologie) reducerea polarizării politice.
4. (antonime) polarizare, polarizație.

polar

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. polaire, lat. polaris, it. polare)

1. adj. referitor la poli, de la poli, caracteristic polilor.
2. zonă ~ă = zonă cuprinsă între latitudinile de 75 și poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimitează zonele polare; Steaua P~ă = stea principală din constelația Carului-Mic, care indică direcția nord.
3. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice.
4. referitor la un corp, la un mediu care prezintă polaritate.
5. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al căror sistem de referință este format dintr-un punct (pol) și o semiaxă cu originea în acesta.
6. (fil.) care se află în raport de polaritate.
7. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, în raport cu cele două puncte în care o secantă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează o conică.

polariza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. polariser)

1. tr. a face ca un corp să capete poli; a aduce în stare de polarizație.
2. a transforma lumina naturală în lumină polarizată.
3. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra.
4. refl. a da naștere unei polarități (2).

polarizație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. polarisation)

1. stare a unui corp care prezintă polaritate; polarizare.
2. stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare.
3. ~a luminii = ansamblul fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate.

ecvipolar

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. aequipolaris, fr. équipolaire)

1. cu polaritate egală.