Dictionar

Rezultate principale (Omisiune,):

Omisiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. omission, lat. omissio)

1. faptul de a omite; omitere; (p. ext.) lucru omis.


Rezultate secundare (Omisiune,):

Comisiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. commissio)

1. (jur.) comitere a unei infracţiuni.


Expromisiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. expromissio, fr. expromission)

1. substituţie de debitori în dreptul roman, care se caracteriza prin faptul nu exista o înţelegere prealabilă între debitori.


Intromisiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. intromission)

1. acțiunea prin care un corp sau un organ este introdus sau pătrunde în altul; introducere a unui corp în interiorul altuia.

2. (var.) (înv.) intromisie.


Promisiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. promission, lat. promissio)

1. făgăduială.

2. perspectivă promiţătoare.


Angajament

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. engagement)

1. obligaţie luată de cineva din proprie iniţiativă; promisiune solemnă.

2. obligaţie asumată în scris de o întreprindere faţă de bancă.

3. angajare a cuiva într-un loc de muncă.

4. punere a pucului sau a mingii în joc.


Elipsă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ellipse, cf. gr. elleipsis - lipsă)

1. curbă, loc geometric al punctelor dintr-un plan a căror sumă a distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă.

2. omisiune din scriere sau din vorbire a unor cuvinte care se subînțeleg.

3. figură de stil care constă în omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta fraza, dându-i astfel mai multă expresivitate.


Omisiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. omisive)

1. care constituie o omisiune; cu omisiuni.


Reticenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. réticence, lat. reticentia)

1. omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune.

2. figură retorică prin care vorbitorul își întrerupe deodată șirul gândirii, pentru a trece la o altă idee, lăsând numai se înțeleagă ceea ce ar fi voit spună.


Supralicitaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (supra1- + licitaţie)

1. supralicitare.

2. (fig.) promisiunea care întrece altă promisiune făcută de altcineva.


Votum

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. votum)

1. promisiune făcută zeilor.

2. rugăciune; ofrandă; cult, ceremonie (religioasă).

3. dorinţă, voie.