nomograf

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. nomographe)

1. autor al unei culegeri de legi sau al unui tratat despre legi.
2. autor de nomografii.

omograf, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. homographe)

1. (cuvânt) care se scrie la fel cu altul.

omografic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. homographique)

1. referitor la omografie.
2. (mat.) transformare ~ă = omografie (2).

omografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. homographie)

1. faptul, însușirea de a fi omograf; situație în care se află două cuvinte omografe.
2. (mat.) corespondență biunivocă a mulțimii numerelor reale sau complexe, exprimată în formă de raport a două polinoame de gradul întâi; transfomare omografică.

tomograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tomographe)

1. aparat pentru tomografii; planigraf, stratigraf.

biotom

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. biotome)

1. (med.) aparat cu ajutorul căruia se realizează tomografia; tomograf.

involutiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. involutif)

1. care se referă la o involuție; cu caracter de involuție; propriu involuției.
2. (biologie) care este marcat de regresie.
3. se spune despre procesele asociate cu îmbătrânirea.
4. (matematică) relativ la o involuție, funcția omografică identică cu reciproca ei; care, efectuată de 2 ori, se anulează, fiind propria ei inversă.
5. (medicină) care are legătură cu regresia spontană sau indusă a unui țesut, organ sau organism.
6. (botanică) care se răsucește din exterior spre interior; involut.
7. (antonim) evolutiv.

microtomografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (micro1- + tomografie)

1. tomografie redusă, realizată cu un aparat care combină un scanograf și un microscop electronic.

nomograf

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. nomographe)

1. autor al unei culegeri de legi sau al unui tratat despre legi.
2. autor de nomografii.

omografic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. homographique)

1. referitor la omografie.
2. (mat.) transformare ~ă = omografie (2).

omografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. homographie)

1. faptul, însușirea de a fi omograf; situație în care se află două cuvinte omografe.
2. (mat.) corespondență biunivocă a mulțimii numerelor reale sau complexe, exprimată în formă de raport a două polinoame de gradul întâi; transfomare omografică.