Rezultate principale (Opus,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. opus, germ. Opus)
1. termen pentru catalogarea şi numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor.
Rezultate secundare (Opus,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. opuscule, lat. opusculum)
1. scriere ştiinţifică sau literară de dimensiuni mici.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rus. опушина)
1. stufărie deasă în care iernează peștele și unde pescuitul este interzis.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. aboral; cf. lat. ab „de la” + os „gură”)
1. opus, îndepărtat faţă de gură.
2. care este plasat pe partea opusă gurii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. achronique)
1. care se situează în afara timpului, în afara reperelor cronologice acceptate; atemporal.
2. (înv.) (astron.) care se află, la răsărit sau la apus, pe partea cerului opusă soarelui.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverse, lat. adversus)
1. situat în faţă; contrar, opus.
2. (bot.) pus, aflat faţă în faţă (antere, frunze).
3. (bot.) cu adaptare la împrejurări nefavorabile.
4. parte ~ă = adversar (într-un proces).
5. (fig.) potrivnic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphototropisme)
1. curbare a plantelor în direcţia opusă luminii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allotype)
1. (biol.) individ cu sex opus holotipului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allotropie)
1. proprietate a unor corpuri sau organisme de a se prezenta sub diferite forme ori de a fi diferite ca structură moleculară.
2. (biol.) proces de atracţie reciprocă între două celule de sens opus.