Dictionar

Rezultate principale (Orator,):

Orator

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (lat. orator, fr. orateur)

1. persoană care compune sau ține discursuri, care vorbește în fața unui public.

2. persoană elocventă, care are talentul de a vorbi frumos în public.

3. persoană care ține adesea discursuri în fața unui public din cauza profesiei sale.

4. persoană care vorbește în numele altora; purtător de cuvânt.

5. (înv.) primar al unui sat sau al unui târg; vornic.

6. (înv.) sol; ambasador.

7. (var.) (înv.) oratore.


Rezultate secundare (Orator,):

Ancorator

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. ancoratore)

1. dispozitiv folosit la navele cu vele pentru coborârea ancorei.


Arhitect-decorator

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (arhitect + decorator)

1. arhitect care se ocupă cu decorarea clădirilor sau cu scenografia.


Autolaborator

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (auto- + laborator)

1. laborator instalat pe un autovehicul; laborator mobil, laborator transportabil.


Avion-laborator

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (din avion + laborator)

1. avion amenajat ca laborator.


Cameră-laborator

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (din cameră + laborator)

1. cameră în care este instalat un laborator.


Casă-laborator

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (din casă + laborator)

1. casă în care se fac lucrări practice, care servește drept laborator.


Acvanaut, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. aquanaute)

1. explorator al mediului subacvatic, al adâncimilor subacvatice; aponaut, oceanonaut.


Addubitaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. addubitatio)

1. figură retorică care afirmă pretinsa inabilitate a oratorului de a vorbi competent despre ceva; dubitaţie.


Ameliorant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. améliorant)

1. care ameliorează; ameliorator.

2. care îmbunătățește solul, redându-i fertilitatea sau mărindu-i randamentul.


Ameliorativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amélioratif)

1. care are un efect de ameliorare; destinat a ameliora; ameliorator.


Amorez, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. amoureux)

1. iubit(ă).

2. (fam.) adorator, îndrăgostit.

3. prim-~ = actor care interpretează rolul tânărului îndrăgostit într-o piesă de teatru.


Antonomasie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat., gr., it. antonomasia)

1. (retorică) figură de stil prin care un substantiv comun sau o perifrază desemnează un substantiv propriu (ex. „Oratorul roman” pentru a-l desemna pe Cicero); antonomază.

2. (retorică) invers, figură de stil prin care un substantiv propriu este folosit ca substantiv comun (ex. „este un Nero” pentru a spune este un tiran); antonomază.