Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. ordonnancer)
1. a elibera un ordin de plată (a unei sume).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ordonnance)
1. dispoziție scrisă care emană de la o autoritate (administrativă).
2. ~ de plată = dispoziție de plată a unei sume.
3. act legislativ al unui guvern.
4. (jur.) hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent.
5. (în vechea armată) soldat în serviciul personal al unui ofițer.
6. mod de dispunere a elementelor unei compoziții arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. insubordonnance, it. insubordinatezza)
1. tendința, obiceiul de a fi insubordonat; insubordonare, nesupunere.
2. (antonime) subordonare, supunere.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. réordonnancer)
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. edictum, germ. Edikt)
1. lege, ordonanţă prin care un înalt magistrat roman îşi arăta activitatea trecută şi anunţa programul activităţii viitoare.
2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laică ori bisericească.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. edictalis, fr. édictal)
1. referitor la un edict, la o ordonanță.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. mandater)
1. a dispune, a ordonanța plătirea unei sume.
2. a încredința cuiva un mandat; a împuternici.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. réordonnancer)
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. mandement)
1. ordin scris; (prin ext.) ordin dat de o autoritate.
2. scriere pe care un episcop o publică în toată eparhia sa și prin care dă credincioșilor instrucțiuni sau ordine legate de religie.
3. (înv.) ordonanță dată de un judecător superior.