Parte de vorbire: s.
Origine: (it. orgoglio)
1. mândrie exagerată; vanitate, trufie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. altier)
1. care arată un orgoliu nemăsurat şi dispreţuitor; semeţ, îngâmfat.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (gr. hybris)
1. mândrie nemăsurată, supraapreciere a forţelor şi libertăţii individului în confruntare cu destinul, în tragedia antică grecească.
2. termen denumind excesul, violența, considerate în literatura greacă antică una din sursele generatoare (alături de destin) ale conflictului și prăbușirii eroului unei tragedii.
3. sentiment de orgoliu care duce la exces.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. orgoglioso)
1. plin de orgoliu; vanitos, mândru, trufaş.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paranoïa, gr. paranoia, nebunie)
1. boală psihică manifestată prin lipsă de logică în gândire, idei delirante fixe, susceptibilitate şi orgoliu exagerat, neîncredere, falsitate a judecăţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., it. superbia)
1. orgoliu, îngâmfare, trufie; mândrie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. humilité, lat. humilitas)
1. virtute care ne dă sentimentul slăbiciunii noastre, care reprimă în noi mișcările mândriei; umilinţă.
2. sentiment de respect profund față de cineva sau de ceva; deferență.
3. caracter a ceea ce are puțină importanță, puțină amploare, puțină strălucire; modestie.
4. (antonim) aroganță, orgoliu.