Rezultate principale (Orienta.):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. orienter)
1. refl. a afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte.
2. (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme.
3. tr. a așeza în raport cu punctele cardinale.
4. a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul.
5. (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan, în jurul unui punct.
Rezultate secundare (Orienta.):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désorienter)
1. tr., refl. a face să-şi piardă sau a-şi pierde simţul orientării, a nu recunoaşte locul unde se află.
2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. orientable)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. orientabilité)
1. însuşirea de a fi orientabil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. oriental, lat. orientalis)
1. adj., s. m. f. (locuitor) al unei ţări din Orient; răsăritean, estic.
2. adj. caracteristic Orientului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. orientalia)
1. cunoştinţele referitoare la popoarele şi culturile din Orient.
2. secţie într-o bibliotecă, într-un muzeu cu piese reprezentând aceste culturi.
Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (cf. lat. orientalis)
1. care aparține estului Europei sau Asiei; specific estului Europei sau Asiei; referitor la estul Europei sau la Asia; oriental.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablution, lat. ablutio)
1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale şi la catolici, pentru purificare.
4. eroziune exercitată de curenţii marini de adâncime.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. adamisme)
1. doctrină a unor eretici din primele secole ale creştinismului, care apăreau goi în adunări; doctrina adamiților.
2. orientare în cadrul akmeismului, care manifesta preferinţa pentru elementul biologic primitiv.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adaxiale)
1. orientat spre linia axială; orientat spre axă.
2. (bot.) care este întors spre axă, spre tulpină.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adossé, lat. adossatus)
3. (despre o coloană, un pilastru) lângă un perete; (despre o construcţie) lipită de un edificiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérotaxie)
1. mişcare de orientare a microorganismelor din apă în funcţie de repartizarea oxigenului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. africanthrope)
1. maimuţă antropoidă fosilă aparţinând perioadei glaciare din Africa orientală.