Dictionar

originalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. originalité)

1. însușirea de a fi original (2); fel particular de a fi.
2. atitudine originală; ciudățenie, extravaganță.
 

academism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académisme)

1. imitație servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renașterii.
2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumusețe rece și convențional.
3. fel de a se comporta academic.
 

autenticitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. authenticité)

1. faptul, calitatea de a fi autentic; originalitate.
2. calitatea a ceea ce nu poate fi contestat.
3. (antonim) inautenticitate.
 

banal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. banal)

1. lipsit de originalitate; obișnuit, comun.
 

caracterizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caractérisant)

1. care caracterizează, care scoate în evidență originalitatea; caracterizator.
 

centon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. centon)

1. lucrare în versuri sau în proză din fragmente de la diferiți autori.
2. lucrare, operă fără originalitate; plagiat.
 

compilație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compilation, lat. compilatio)

1. compilare.
2. lucrare care conține idei, fragmente din diferiți autori, fără originalitate.