Dictionar

Rezultate secundare (Pălăvrăgi;):

Pălăvrăgitură

Parte de vorbire: s.f. (Muntenia)
Origine: (pălăvrăgi + -tură)

1. discuție fără rost, despre lucruri lipsite de importanță; pălăvrăgeală.

2. (urmat de prep. „de”) persoană care spune palavre; palavragiu.


Palavragiu

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (tc. palavracı)

1. persoană care spune palavre, care îndrugă verzi și uscate; flecar, limbut, guraliv.


Pălăvrăgeală

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (pălăvrăgi + -eală)

1. faptul de a pălăvrăgi; discuție despre lucruri lipsite de importanță; vorbă multă și fără rost; flecăreală.

2. (var.) palavrageală.


Vorbagiu

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (vorbi + -agiu)

1. (depr.) om vorbăreț; palavragiu.


Pălăvrăgitură

Parte de vorbire: s.f. (Muntenia)
Origine: (pălăvrăgi + -tură)

1. discuție fără rost, despre lucruri lipsite de importanță; pălăvrăgeală.

2. (urmat de prep. „de”) persoană care spune palavre; palavragiu.


Mâncărime

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (mâncare + -ime)

1. iritație a pielii provocată de anumite boli ale pielii, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici.

2. (expr.) a avea ~ de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi vorbăreț; palavragiu.


șuetard, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (șuetă + -ard, cf. fr. chouettard)

1. (depr.) palavragiu, care se ține de șuete; șuetar.


șuetar

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (șuetă + -ar)

1. (la unele jocuri de cărți) persoană care conduce jocul și dispune de o sumă suficientă de bani spre a acoperi mizele celorlalți jucători; bancher.

2. persoană căreia îi place converseze; flecar, guraliv, limbut, palavragiu.