Parte de vorbire: s.
Origine: (amer. impala)
1. antilopă din Africa, cu coarnele în formă de liră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. palla)
1. veşmânt dintr-o bucată de pânză dreptunghiulară, purtat peste etolă de matroanele romane.
2. (text.) semifabricat, bandă continuă, din fibre (de lână, sintetice) pieptănate şi înfăşurate pe bobine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pale)
1. fiecare dintre braţele unei elice de avion ori de vapor sau ale unui rotor de maşină ori de turbină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paladin, it. paladino)
1. nobil care slujeşte la palatul regal; (p. ext.) cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri.
2. (fig.) om curajos, îndrăzneţ, cavaler (II, 1).
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. palladium)
1. (ant.) statuie de lemn îmbrăcată în veşminte sau cu o armură a zeiţei Pallas Atena, ocrotitoare a cetăţilor.
2. (fig.) ocrotire, apărare; garanţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. palladium)
1. metal alb-argintiu, ductil şi dur, din familia platinei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abbatial, lat. abbatialis)
1. care aparține unei abații, de abație.
2. care constituie un element al unei abaţii.
3. biserică ~ă = biserica principală a unei abații.
4. oraș ~ = oraș construit în jurul unei abații celebre.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. ablutiomanie, lat. ablutio)
1. (med.) tendinţă obsesivă de a se spăla.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablution, lat. ablutio)
1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale şi la catolici, pentru purificare.
4. eroziune exercitată de curenţii marini de adâncime.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acidité, lat. aciditas)
2. ~ (gastrică) = cantitatea de acid a sucului gastric; ~ a solului = însuşirea solului spălat de baze de a se comporta ca un acid slab.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. acladium)
1. axă principală neramificată a unei inflorescenţe, cu antodiul terminal.
Parte de vorbire: I. s.m.f., II. s.m.
Origine: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)
1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acţiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.