Dictionar

panteism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. panthéisme)

1. concepție filozofică monistă potrivit căreia divinitatea se identifică cu întreaga natură.
 

panteist

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. panthéiste)

1. I. relativ la panteism, care ține de panteism, care admite panteismul; panteistic.
2. II. adept al panteismului.
 

panteistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. pantheistisch)

1. care ține de panteism, privitor la panteism; care admite, susține panteismul; panteist.