Parte de vorbire: s.
Origine: (co- + patron)
1. patron care împarte proprietatea asupra unei firme cu altul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Faustpatrone)
1. aruncător portativ de grenade antitanc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kalipatron)
1. cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu, care, încorporată în masca de protecţie, serveşte la regenerarea aerului din mine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Patrone)
1. cartuş.
2. tipar după care se croieşte un obiect de îmbrăcăminte.
3. desen, model după care se execută o ţesătură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. patron, lat. patronus, germ. Patron)
1. s. m. patrician roman considerat în raport cu liberții și cu clienții săi.
2. s. m. f. sfânt socotit protector al unei persoane, al unei comunități etc., care îi poartă numele.
3. ocrotitor, protector, susținător.
4. proprietar al unei întreprinderi, al unui local etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. patronner)
1. a ocroti, a proteja, a sprijini, a susţine.
2. (depr.) a prezida, a trona.
3. (mar.) a înfăşura cu aţă de velă ori cu merlin capătul unei parâme pentru a împiedica despletirea sau uzarea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. auspicium, fr. auspice)
1. (la romani) prevestire făcută de auguri (I).
2. dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor şi cenzorilor).
3. (rar) protecţie.
4. sub ~iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ii = în împrejurări favorabile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (amer. boss)
1. patron; căpetenie, iniţial în S.U.A.
2. personaj investit cu responsabilitate şi autoritate; şef local al unui partid politic, al unui grup electoral; şef.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bouchon)
1. dop (cu ghivent.)2. piesă cilindrică din dispozitivul de siguranţă al unui circuit electric; patron1 (3).
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. ciompi)
1. pl. nume dat muncitorilor torcători de lână din Florenţa sec. XIV, care, aliaţi cu meseriaşii neîncadraţi în bresle, s-au răsculat în 1378 împotriva negustorilor, bancherilor şi patronilor.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. client, lat. cliens)
1. plebeu roman care recunoştea patronajul unui patrician.
2. cumpărător al anumitor produse, consumator al unui local public.
3. cel care apelează la serviciile unui avocat, medic, croitor.
4. (loc. nom.) ~ final = client care obține un bun sau un serviciu în schimbul unor bani și al cărui scop nu este revânzarea.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. clientelismo)
1. tendința unui politician sau a unui partid de a-și mări numărul susținătorilor prin demagogie, favoritisme etc.
2. (Roma Antică) relație care unea un patron cu clientul său.