Dictionar

copatron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (co- + patron)

1. patron care împarte proprietatea asupra unei firme cu altul.
 

faustpatron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Faustpatrone)

1. aruncător portativ de grenade antitanc.
 

kalipatron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kalipatron)

1. cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu, care, încorporată în masca de protecție, servește la regenerarea aerului din mine.
 

patron 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Patrone)

1. cartuș.
2. tipar după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte.
3. desen, model după care se execută o țesătură.
4. bușon (2).
 

patron, -oană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. patron, lat. patronus, germ. Patron)

1. s. m. patrician roman considerat în raport cu liberții și cu clienții săi.
2. s. m. f. sfânt socotit protector al unei persoane, al unei comunități etc., care îi poartă numele.
3. ocrotitor, protector, susținător.
4. proprietar al unei întreprinderi, al unui local etc.
 

patrona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. patronner)

1. a ocroti, a proteja, a sprijini, a susține.
2. (depr.) a prezida, a trona.
3. (mar.) a înfășura cu ață de velă ori cu merlin capătul unei parâme pentru a împiedica despletirea sau uzarea.
 

auspiciu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. auspicium, fr. auspice)

1. (la romani) prevestire făcută de auguri (I).
2. dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor și cenzorilor).
3. (rar) protecție.
4. sub ~iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ii = în împrejurări favorabile.
 

bos

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. boss)

1. patron; căpetenie, inițial în S.U.A.
2. personaj investit cu responsabilitate și autoritate; șef local al unui partid politic, al unui grup electoral; șef.
 

bușon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bouchon)

1. dop (cu ghivent.)2. piesă cilindrică din dispozitivul de siguranță al unui circuit electric; patron1 (3).
 

ciompi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. ciompi)

1. pl. nume dat muncitorilor torcători de lână din Florența sec. XIV, care, aliați cu meseriașii neîncadrați în bresle, s-au răsculat în 1378 împotriva negustorilor, bancherilor și patronilor.
 

client, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. client, lat. cliens)

1. plebeu roman care recunoștea patronajul unui patrician.
2. cumpărător al anumitor produse, consumator al unui local public.
3. cel care apelează la serviciile unui avocat, medic, croitor.
4. (loc. nom.) ~ final = client care obține un bun sau un serviciu în schimbul unor bani și al cărui scop nu este revânzarea.
 

clientelism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. clientelismo)

1. tendința unui politician sau a unui partid de a-și mări numărul susținătorilor prin demagogie, favoritisme etc.
2. (Roma Antică) relație care unea un patron cu clientul său.