Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Piano, it. piano)
1. instrument muzical dintr-o cutie mare de rezonanţă suspendată pe trei picioare, cu claviatură şi coarde metalice lovite cu ciocănele prin intermediul unor taste.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pian)
1. boală tropicală, asemănătoare cu sifilisul, dar neveneriană, produsă de treponemă, manifestată prin leziuni cutanate sau viscerale cu aspect de fragă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Pianino, it. pianino)
1. pian1 mai mic având cutia de rezonanţă şi coardele aşezate vertical.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. pianissimo)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pianiste)
1. cel care cântă la pian1, care are ca profesiune cântatul la pian.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pianistique, it. pianistico, /II/ pianistica)
2. s. f. atitudine, ansamblu de mişcări ale unui pianist.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. block chords)
1. stil pianistic în interpretarea unei piese în acorduri la ambele mâini.
Parte de vorbire: s.
Origine: (amer. boogie-woogie)
1. stil pianistic în jaz, derivat din blues, care constă în susţinerea ritmului la mâna stângă prin executarea unor figuri de bas repetate continuu, în timp ce mâna dreaptă dezvoltă scurte motive melodice; cântec cu sonorităţi antrenante.
2. dans modern, de origine nord-americană, care se dansează după muzica de jaz; melodia corespunzătoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. boston)
1. dans lent asemănător valsului, de provenienţă americană; melodia corespunzătoare.
2. gen pianistic în jaz, prin alternanţă a notelor joase cu acordurile pe care acestea le susţin.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clavecin)
1. vechi intrument muzical cu coarde metalice şi claviatură, asemănător pianului; cembalo, clavicembal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Klaviatur)
1. sistemul clapelor la orgă, pian, clavecin, acordeon etc.
2. totalitatea clapelor sau a butoanelor de comandă la maşina de scris ori la calculat etc.
3. grup de robinete care deservesc conductele legate la o pompă, la un rezervor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clavicorde)
1. vechi instrument cu claviatură şi coarde lovite, strămoşul pianului.