Dictionar

pian 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Piano, it. piano)

1. instrument muzical dintr-o cutie mare de rezonanță suspendată pe trei picioare, cu claviatură și coarde metalice lovite cu ciocănele prin intermediul unor taste.
 

pian 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pian)

1. boală tropicală, asemănătoare cu sifilisul, dar neveneriană, produsă de treponemă, manifestată prin leziuni cutanate sau viscerale cu aspect de fragă.
 

pianină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Pianino, it. pianino)

1. pian1 mai mic având cutia de rezonanță și coardele așezate vertical.
 

pianissimo

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. pianissimo)

1. (muz.) foarte încet.
 

pianist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pianiste)

1. cel care cântă la pian1, care are ca profesiune cântatul la pian.
 

pianistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pianistique, it. pianistico, /II/ pianistica)

1. adj. referitor la pian
2. s. f. atitudine, ansamblu de mișcări ale unui pianist.
 

block chords

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. block chords)

1. stil pianistic în interpretarea unei piese în acorduri la ambele mâini.
 

boogie-woogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. boogie-woogie)

1. stil pianistic în jaz, derivat din blues, care constă în susținerea ritmului la mâna stângă prin executarea unor figuri de bas repetate continuu, în timp ce mâna dreaptă dezvoltă scurte motive melodice; cântec cu sonorități antrenante.
2. dans modern, de origine nord-americană, care se dansează după muzica de jaz; melodia corespunzătoare.
 

boston 1/boston

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boston)

1. dans lent asemănător valsului, de proveniență americană; melodia corespunzătoare.
2. gen pianistic în jaz, prin alternanță a notelor joase cu acordurile pe care acestea le susțin.
3. joc de cărți.
 

clavecin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clavecin)

1. vechi intrument muzical cu coarde metalice și claviatură, asemănător pianului; cembalo, clavicembal.
 

claviatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Klaviatur)

1. sistemul clapelor la orgă, pian, clavecin, acordeon etc.
2. totalitatea clapelor sau a butoanelor de comandă la mașina de scris ori la calculat etc.
3. grup de robinete care deservesc conductele legate la o pompă, la un rezervor.
 

clavicord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clavicorde)

1. vechi instrument cu claviatură și coarde lovite, strămoșul pianului.