Rezultate secundare (Pilot,):
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. autopilote, germ. Autopilot)
1. sistem folosit pentru a controla traiectoria unui vehicul fără intervenție umană; pilot automat.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. copilote)
1. persoană care pilotează un vehicul, o aeronavă etc. împreună cu un pilot principal; pilot secund.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gyropilote)
1. aparat electric de navigaţie destinat să menţină drumul prestabilit al unei (aero)nave şi să asigure trecerea automată la un alt drum; pilot automat.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. pilote)
1. s. m. conducător al unei (aero)nave, al unei mașini.
2. ~ automat = aparatură care menține automat drumul unei (aero)nave.
3. persoană autorizată să conducă nave, trenuri etc. în locuri primejdioase.
4. adj. (despre o uzină, o fermă etc.) care servește ca model, drept călăuză.
5. stație ~ = stație model, etalon; vas ~ = pilotină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pilot)
1. stâlp de fier, de beton armat etc. înfipt în pământ, care susţine o construcţie.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (pilot + cosmonaut, după rus. летчик-космонавт)
1. conducătorul unei nave cosmice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéromodèle)
1. model de avion sau de planor redus, care poate zbura (plana) fără pilot.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Aeronavigation)
1. ansamblul de tehnici care permit unui pilot de aeronavă să-i controleze deplasarea; navigație aeriană.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. engager)
1. tr., refl. a (se) încadra într-un loc de muncă.
2. tr. a contracta un angajament.
4. a atrage după sine o obligaţie, o răspundere.
5. a antrena într-o acţiune, într-o discuţie.
6. refl. a se obliga la ceva, a-şi lua un angajament.
8. a începe o manevră (de depăşire a unui autovehicul, a unei nave).
9. (despre avioane) a intra (fără voia pilotului) într-o poziţie nedorită.
10. (despre o ancoră) a se prinde de un obiect pe fundul apei.
11. a pune pucul sau mingea în joc (la hochei, la baschet).
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. autopilote, germ. Autopilot)
1. sistem folosit pentru a controla traiectoria unui vehicul fără intervenție umană; pilot automat.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. aviateur)
1. cel care pilotează un avion, care face parte din echipajul acestuia.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (baro- + cameră)
1. cameră pentru încercarea rezistenţei fizice a piloţilor şi sportivilor în condiţii de variaţie a altitudinii şi presiunii; barotermocameră.