Dictionar

pitagorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pythagorisme)

1. curent filozofic din Grecia antică, întemeiat de Pitagora, care susține că esența tuturor lucrurilor sunt numerele, simbolurile, că întregul univers constituie o armonie de numere.
 

neopitagorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néo-pythagorisme)

1. curent filozofic de origine ale-xandrină care a reactualizat pitagorismul, îmbinându-l cu platonismul și accentuând tendințele sale mistice.
 

neopitagorician, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. néo-pythagoricien)

1. I. referitor la neopitagorism (curent filozofic inspirat de Pitagora, care se dezvoltă încă din secolul I, și care integrează și elemente platoniciene și aristotelice).
2. II. adept al neopitagorismului.
 

neopitagorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néo-pythagorisme)

1. curent filozofic de origine ale-xandrină care a reactualizat pitagorismul, îmbinându-l cu platonismul și accentuând tendințele sale mistice.
 

pitagoreic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (germ. pythagoreisch)

1. I. referitor la pitagorism, propriu pitagorismului.
2. care ține de școala lui Pitagora; pitagoric.
3. care se referă la Pitagora, la școala sau la doctrina lui filozofică.
4. II. adept al pitagorismului; pitagoric, pitagorician.
5. adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora.
 

pitagoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pythagorique)

1. care aparține (lui Pitagora sau) pitagorismului; privitor (la Pitagora sau) la pitagorism; caracteristic pitagorismului; pitagoreic.
 

pitagorician, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. pythagoricien)

1. I. privitor (la Pitagora sau) la pitagorism; caracteristic pitagorismului; pitagoreic, (rar) pitagoric.
2. II. adept al pitagorismului; pitagoreic.