plural

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. pluralis, germ. Plural)

1. (categorie gramaticală) care indică două sau mai multe ființe, lucruri de același fel.

plurale tantum

Parte de vorbire:  loc. adj.  
Etimologie: (lat. plurale tantum)

1. (despre un substantiv) folosit numai la plural, defectiv de singular.

pluralism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. pluralisme)

1. concepție filozofică potrivit căreia universul ar fi format dintr-o pluralitate de esențe izolate, independente una de alta.
2. orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multitudine de factori echivalenți, de principii etc. ce fac posibile căi diferite de dezvoltare a societății.
3. principiu al democrației potrivit căruia funcționarea acesteia, garantarea drepturilor și libertăților sunt condiționate de existența mai multor forțe politico-sociale.

pluralist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. pluraliste)

1. I. referitor la pluralism (în toate sensurile).
2. (prin ext.) care favorizează aspectul multiplu al ființelor și lucrurilor.
3. II. partizan, adept al pluralismului.

pluralitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pluralité, lat. pluralitas)

1. număr, cantitate mare; multiplicitate, pluritate, diversitate.

adhortativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Adhortativ)

1. formă a imperativului la persoana I plural, exprimând un îndemn.

crustaceu, -ee

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. crustacé, crustacés)

1. I. care formează, prezintă o crustă.
2. în formă de crustă greu de separat de substrat.
3. (despre animale) care este înconjurat de o crustă; acoperit de o carapace tare.
4. (zool.) care ține de crustacee, privitor la crustacee.
5. (bot.) (despre licheni) care are un aparat vegetativ care aderă puternic de suportul pe care îl acoperă ca o crustă.
6. (med.) (despre o boală de piele) care este însoțită de cruste.
7. II. (la plural) clasă de artropode acvatice, cu respirație branhială și corpul acoperit cu o crustă chitinoasă impregnată cu calcar; (și la sg.) animal care face parte din această clasă.
8. aceste animale acvatice și comestibile (crabi, creveți, raci, homari, langustine).

diversitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. diversité, lat. diversitas)

1. caracterul sau însușirea a ceea ce este divers; stare care indică o pluralitate; varietate, felurime.
2. ~ culturală = existența unor culturi diferite în cadrul unei organizații sau societăți.
3. ~ lingvistică = realitatea existenței unor limbi diverse și multiple în lume încă de la originile umanității.

multipartitism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (multi- partit + -ism)

1. sistem parlamentar caracterizat prin prezența mai multor partide politice; pluralism politic, pluripartitism.

multiplicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. multiplicité, lat. multiplicitas)

1. faptul de a fi multiplu; pluralitate.
2. (mat.) faptul că o soluție a unei ecuații este multiplă.
3. număr care arată de câte ori o soluție satisface o anumită ecuație.

neutru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. neutre, it. neutro, lat. neuter, -tra)

1. care nu este de partea nimănui; (despre un stat) care nu face parte dintre beligeranți, care nu participă la pacte sau alianțe militare; (despre persoane) neîncadrat în nici o mișcare, în nici un partid etc.
2. nesemnificativ, indiferent.
3. gen ~ (și s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume ce au la singular formă masculină și la plural formă feminină.
4. vocală ~ă = vocală medială.
5. (despre compuși) care nu prezintă nici caracter de acid și nici bazic.
6. (despre corpuri) care nu are sarcină electrică.
7. (despre organisme) care nu are un sex bine definit; asexuat.
8. care nu are gonade funcționale; steril.