Dictionar

aperitiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. apéritif, lat. aperitivus)

1. I. care deschide apetitul sau pofta de mâncare.
2. II. excitant al poftei de mâncare; mâncare, băutură sau evocare care trezește apetitul; gustare (sau băutură) înainte de masă.
 

apetenţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appétence, lat. appetentia)

1. înclinaţie către ceva; dorinţă, poftă.
 

apetit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. appétit)

1. dorință nestăpânită de a satisface o senzație de foame; poftă de mâncare; apetiție.
2. (prin analogie) dorința de a satisface o nevoie; orice fel de poftă.
3. ~ sexual = dorință de a-și satisface pornirile sexuale.
 

aviditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avidité, lat. aviditas)

1. însuşire de a fi avid; lăcomie, poftă nelimitată.
2. (chim.) proprietate a unor substanţe de a reacţiona cu intensitate faţă de altele.
 

deambula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déambuler)

1. a merge fără un scop precis, după propria fantezie sau poftă, a rătăci.
 

dezgusta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. dégoûter)

1. tr., refl. a-şi pierde, a face să-şi piardă gustul, pofta (pentru ceva), a (se) scârbi.