poliție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ Polizei, fr. police, rus. poliţiia)

1. organ de stat care menține ordinea publică și reprimă infracțiunile.
2. localul în care se află.
3. reprezentanții poliției.

polițienesc

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (poliție + suf. -enesc)

1. care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist.

polițienește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (poliție + -enesc)

1. în felul polițailor; ca polițiștii.

agent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agent, lat. agens)

1. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei instituții, întreprinderi etc. care îndeplinește anumite însărcinări.
2. ~ diplomatic = reprezentant al unui stat în alt stat în relațiile politice cu acesta; ~ economic = persoană fizică sau juridică care participă la viața economică a unei societăți comerciale; ~ secret = cel care îndeplinește o misiune secretă de informare; spion; ~ de circulație = (sub)ofițer de poliție cu îndrumarea, supravegherea și controlul circulației pe drumurile publice.
3. s. m. factor activ ce determină un anumit proces fizic, chimic etc.
4. ~ patogen = microorganism care determină apariția unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indică autorul acțiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al acțiunii unui verb pasiv; propoziție completivă de ~ = propoziție care arată acțiunea exprimată printr-un verb pasiv.

alguazil

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alguazil, sp. alguacil)

1. (în trecut, în Spania) agent de poliție care îndeplinea în același timp funcțiile de executor judecătoresc, sergent orășenesc și jandarm.

anchetator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după fr. enquêteur)

1. cel care face o anchetă, care este responsabil cu efectuarea de investigații pentru poliție, o companie de asigurări, un birou de asistență socială, o organizație de caritate etc.
2. cel care este responsabil cu realizarea sondajelor de opinie.
3. jurnalist care face anchete.

brigadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brigade, rus. brigada)

1. formațiune (stabilă) de lucru format din muncitori, organizată pentru anumite sarcini de producție.
2. formațiune de poliție într-un anumit scop, cu un anumit profil.
3. ~ artistică = echipă de artiști amatori care prezintă programe scurte, inspirate din viața colectivului din care fac parte.
4. echipă de specialiști care controlează și îndrumă activitatea unei instituții, întreprinderi etc.
5. mare unitate militară din două sau trei regimente din aceeași armă, mai mică decât divizia.
6. mare unitate navală din șase-nouă nave mijlocii (distrugătoare, submarine) sau două-trei nave mici (vedete) o ~ăzi internaționale = mari unități militare constituite în Spania din voluntari de diferite naționalități în războiul din 1936-1939.
7. subunitate silvică din mai multe cantoane (3) și supravegheată de un brigadier (2).

chestor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. questeur, lat. quaestor)

1. magistrat roman care în perioada regalității îndeplinea funcția de judecător, iar în cea a republicii deținea funcții financiare.
2. șeful unei chesturi de poliție.
3. membru al biroului unei adunări parlamentare pentru folosirea fondurilor, pentru administrație și securitate.

chestură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. questure, lat. quaestura)

1. demnitatea și funcția de chestor în vechea Romă.
2. organ polițienesc superior unui comisariat.
3. local, sediu al acestui organ.