Dictionar

Rezultate secundare (Pozițională,):

Delocutiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (de- + locuţ/une/ + /t/iv)

1. (despre prefixe) de origine prepoziţională, care formează cuvinte de la locuţiuni.


Locuţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. locution, lat. locutio)

1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.

2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.

3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.

4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.

5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).

6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.

7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.

8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.

9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.

10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.

11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.

12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.

13. (var.) (înv.) locuție.


Propoziţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. proposition, lat. propositio)

1. cea mai simplă unitate sintactică prin care se comunică o judecată, o idee.

2. (log.) îmbinare de cuvinte care exprimă o ideee completă.

3. (mat.) teoremă ajutătoare care servește demonstrației unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental.

4. expresie care are un înțeles într-un anumit domeniu.

5. (inform.) formă propozițională din simboluri terminale.

6. cea mai mică construcție muzicală, care se încheie printr-o cadență oarecare.