Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics)
1. adj. care urmărește aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică.
2. bazat pe studierea faptelor.
3. ~a sancțiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă.
4. s. f. parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. engl. pragmatics, germ. pragmatik)
1. parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele.
2. disciplină care se ocupă cu studiul limbii în contextul de comunicare.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. pragmatiste)
2. (prin ext.) (cel) care caută eficiență, utilitate în acțiunea sa, comportamentul său.
3. adj. referitor la pragmatism; pragmatic.
4. s.m.f. persoană pragmatică; utilitarist.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. sémantique)
1. adj. referitor la semantică; semasiologic.
2. câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens.
3. s. f. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția lor în timp; semasiologie.
4. sens lexical; (p. ext.) semnificație; semantism.
5. ~a artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor în limbajul literar.
6. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate.
7. (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic și pragmatic.
8. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj.
9. teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. pragmatiser)
1. a face pragmatic, a da un caracter pragmatic.