Dictionar

dispreţui

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (dispreţ)

1. a avea dispreţ pentru cineva sau ceva; a desconsidera.
 

abjecţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
 

admira

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. admirer, lat. admirare)

1. a privi, a preţui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere.
 

adulaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adulation, lat. adulatio)

1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.
2. (var.) adulațiune.
3. (antonime) detestare, disprețuire.
 

altier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. altier)

1. care arată un orgoliu nemăsurat și dispreţuitor; semeţ, îngâmfat.
 

amor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. amor)

1. iubire, dragoste.
2. ~ propriu = atașament de preţuire exagerată a propriilor calităţi.
 

anticonformist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fe. anticonformiste)

1. (persoană) care disprețuiește convențiile sociale, normele general acceptate; nonconformist.
2. (persoană) care se opune conformismului, ideilor consacrate; nonconformist.