Parte de vorbire: adv.
Origine: (preot + -ește)
1. în felul preoților, ca preoții; (pop., fam.) popește.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)
2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu stareţul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).
4. prior.
Parte de vorbire: I. s.m.f., II. s.m.
Origine: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)
1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acţiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aquamanile)
1. vas de aramă sau de bronz folosit în evul mediu de către preot pentru spălarea mâinilor înainte de slujbă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. augur)
1. s. m. preot roman despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul şi măruntaiele păsărilor.
2. s. n. prevestire făcută de un augur (I).
3. a fi de bun (sau de rău) ~ = a fi semn bun (sau rău), favorabil (sau nefavorabil).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. augustal)
1. preot, ofiţer ataşat persoanei împăratului roman (August).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bacchante)
1. (la romani) preoteasă a cultului zeului Bacus; menadă; evie.
2. (fig.) femeie cu atitudini libertine.