prepoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. préposition, lat. praepositio)

1. parte de vorbire neflexibilă care indică un raport sintactic între doi termeni.

adjectival, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.
2. articol ~ = articol care se așază între un substantiv articulat precedat de prepoziție.
3. (despre construcții gramaticale) cu valoare de adjectiv.

con (3)

Parte de vorbire:  prepoziție  
Etimologie: (it. con)

1. (muz.) prepoziție, însemnând „cu”, ce ajută la compunerea unor termeni de mișcare (ex. con brio, con calore et cetera).

conectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. connectivus)

1. adj. care poate fi conectat, unit.
2. s. m. (log.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector.
3. s. n. cuvânt (prepoziție, conjuncție) care realizează o relație în cadrul propoziției sau frazei.
4. nerv care reunește mai mulți ganglioni.
5. parte terminală a filamentului staminal care unește cele două teci ale anterelor.
6. (mat.) operator (5).
7. s. f. (inform.) operator în calculul propozițional.

funcțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fontionnel)

1. adj. util, practic.
2. care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit.
3. referitor la funcțiile organice sau psihice.
4. maladie ~ă = boală care afectează funcționarea unui organ.
5. referitor la o funcție matematică sau chimică.
6. (mat.) analiză ~ă = ramură a matematicii care studiază diferitele clase de funcții.
7. cuvânt ~ = cuvânt care indică o relație gramaticală (prepoziție, conjuncție etc.).
8. lingvistică ~ă = studiu al elementelor lingvistice din punctul de vedere al funcției lor în structura unei limbi.
9. s. f. (mat.) funcție definită de o mulțime de funcții având valori reale.

locuțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. locution, lat. locutio)

1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.
2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.
3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.
4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.
5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).
6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.
7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.
8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.
9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.
10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.
11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.
12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.
13. (var.) (înv.) locuție.

prepozitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. prépositif)

1. (grm; rar; d. cuvinte și particule) proclitic.
2. care se folosește ca prepoziție.