Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. praepositus, germ. Präpositus)
1. reprezentant al puterii superioare, temporar în fruntea unei colectivități sau a unui oficiu special din Imperiul Roman.
2. mare maestru al palatului în Imperiul Bizantin.
3. cleric catolic de rang înalt care îndeplinește o funcție administrativă importantă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. préposition, lat. praepositio)
1. parte de vorbire neflexibilă care indică un raport sintactic între doi termeni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. prépositionnel)
1. (despre construcţii gramaticale) construit cu o prepoziţie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (prepoziţional + -iza)
1. a trece, prin conversiune, un adverb, substantiv, participiu sau gerunziu la prepoziţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. prépositif)
1. (grm; rar; d. cuvinte și particule) proclitic.
2. care se foloseşte ca prepoziţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. praepositura)
1. demnitatea de prepozit (2).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adjectival)
1. exprimat printr-un adjectiv.
2. articol ~ = articol care se aşază între un substantiv articulat precedat de prepoziţie.
3. (despre construcţii gramaticale) cu valoare de adjectiv.
Parte de vorbire: prepoziție
Origine: (it. con)
1. (muz.) prepoziție, însemnând „cu”, ce ajută la compunerea unor termeni de mișcare (ex. con brio, con calore et cetera).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. connectivus)
1. adj. care poate fi conectat, unit.
2. s. m. (log.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naştere expresii; conector.
3. s. n. cuvânt (prepoziţie, conjuncţie) care realizează o relaţie în cadrul propoziţiei sau frazei.
4. nerv care reuneşte mai mulţi ganglioni.
5. parte terminală a filamentului staminal care uneşte cele două teci ale anterelor.
7. s. f. (inform.) operator în calculul propoziţional.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (de- + locuţ/une/ + /t/iv)
1. (despre prefixe) de origine prepoziţională, care formează cuvinte de la locuţiuni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat diplasiasmus, gr. diplasiasmos)
1. geminarea consoanei n din prefixul sau prepoziţia în înainte de vocală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fontionnel)
2. care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit.
3. referitor la funcțiile organice sau psihice.
4. maladie ~ă = boală care afectează funcționarea unui organ.
5. referitor la o funcție matematică sau chimică.
6. (mat.) analiză ~ă = ramură a matematicii care studiază diferitele clase de funcții.
7. cuvânt ~ = cuvânt care indică o relație gramaticală (prepoziție, conjuncție etc.).
8. lingvistică ~ă = studiu al elementelor lingvistice din punctul de vedere al funcției lor în structura unei limbi.
9. s. f. (mat.) funcție definită de o mulțime de funcții având valori reale.