Dictionar

proeminent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. proéminent, lat. proeminens, germ. proeminent)

1. ieșit în afară, în relief.
2. (despre oameni) ieșit din comun; remarcabil.
 

proeminență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. proéminence)

1. faptul de a fi proeminent.
2. ieșitură (în relief), ridicătură.
 

proeminență; ridicătură; ieșitură

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT prominentia
2. FR proéminence; saillie
3. EN prominence
4. DE Hervorragung; Vorsprung
5. RU выступ
6. HU kiemelkedés; magaslat; orom
 

aculeu

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. aculeus)

1. (bot.) vârf ascuțit sau altă proeminență care crește pe o plantă; ghimpe, spin, ac.
 

antehelix

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. antehelix, fr. antéhélix)

1. proeminență a pavilionului urechii, situată înainte de helix.
 

antinion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + inion)

1. punctul cel mai proeminent al glabelei, opus inionului.
 

antitragus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antitragus)

1. una dintre proeminențele pavilionului urechii, opusă și posterioară tragusului.
 

apofiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apophyse, gr. apophysis, excrescenţă)

1. proeminență a unui os.
2. umflătură la baza unei capsule.
3. ramură secundară a unei roci eruptive.
4. mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei.
 

apofizită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apophysite)

1. (med.) osteită limitată la o apofiză; inflamația unei apofize, parte proeminentă a unui os.