Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. profesa)
1. acțiunea de a profesa și rezultatul ei.
2. exercitare a unei îndeletniciri, a unei meserii, a unei profesiuni etc.; (special.) exercitare a profesiunii de profesor.
3. expunere a unei concepții, a unei atitudini etc.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, după fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)
1. adj. referitor la practică.
2. care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează ceva, dă rezultate concrete; util.
3. comod, folositor; ingenios.
4. (despre oameni) cu spirit de acțiune; îndemânatic, destoinic.
5. s. f. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale.
6. aplicare a cunoștințelor teoretice; (p. ext.) experiență, rutină.
7. stagiu pe care îl face un student sau un elev într-o întreprindere.
8. ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv.
9. exercitare a unei profesiuni; profesare.
10. (pl.) ceremonie, manifestare exterioară specifică unui cult, unei credințe etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. praktik, fr. pratique)
1. acțiunea de a practica; practicare; (prin ext.) deprindere, obicei.
2. activitate voluntară care vizează rezultate concrete (opuse teoriei).
3. activitate generală a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv.
4. manieră concretă de a desfășura o activitate; exercițiu.
5. (loc. adv.) în ~ = în mod concret, în realitate.
6. (expr.) a pune în ~ = a aplica.
7. exercitare a unei profesiuni, profesare a unei științe, a unei arte etc.
8. aplicare și verificare pe teren a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare; stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev.
9. (în domeniul moral și social) faptul de a urma o regulă de acțiune (ex. practică religioasă).
10. mod obișnuit de a acționa, comportament obișnuit (ex. practică obișnuită).
11. experiență, rutină.