Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. prologus, fr. prologue)
1. (la romani) actor care recita prologul unei piese de teatru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)
1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul.
2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acţiunea; (p. ext.) introducere, prefaţă.
Parte de vorbire: s.n. (înv.)
Origine: (prolog + -ar)
1. (carte care cuprinde) viețile sfinților; prolog.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. liminaire, lat. liminaris)
1. (despre un prolog, o notă) pus în fruntea unei cărţi; introductiv.
2. liminal.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. prologus, fr. prologue)
1. (la romani) actor care recita prologul unei piese de teatru.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. pronaos, cf. gr. pro - înainte, naos - templu)
1. partea dinspre ușă a unei biserici; tindă.
2. încăpere a unui templu grec, care servea ca vestibul și era așezată în fața sanctuarului.
Parte de vorbire: s.n. (înv.)
Origine: (prolog + -ar)
1. (carte care cuprinde) viețile sfinților; prolog.