Dictionar

proptire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. propti)

1. acțiunea de a (se) propti și rezultatul ei.
2. apăsare puternică, pentru a împiedica intrarea sau ieșirea cuiva.
3. imobilizare; înțepenire.
4. luare a unei poziții rigide și provocatoare în fața cuiva.
5. punere a unui element de susținere pentru a sprijini un gard, un zid, o construcție etc.
6. rezemare de ceva; sprijinire în vederea unui efort.
7. (înv.; fig.) recurgere la sprijinul cuiva pentru a obține ceva.
8. (înv.; fig.) argumentare.
9. (reg.; fig.) refacere după o boală.
 

propteală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (propti + -eală)

1. faptul de a (se) propti.
2. (concret.) lemn, stâlp, par, bară, scândură etc. cu care se sprijină un gard, un zid, un pom etc.; proptea.
 

proptire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. propti)

1. acțiunea de a (se) propti și rezultatul ei.
2. apăsare puternică, pentru a împiedica intrarea sau ieșirea cuiva.
3. imobilizare; înțepenire.
4. luare a unei poziții rigide și provocatoare în fața cuiva.
5. punere a unui element de susținere pentru a sprijini un gard, un zid, o construcție etc.
6. rezemare de ceva; sprijinire în vederea unui efort.
7. (înv.; fig.) recurgere la sprijinul cuiva pentru a obține ceva.
8. (înv.; fig.) argumentare.
9. (reg.; fig.) refacere după o boală.
 

graliform

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. grallae „picioroange, catalige” + lat. forma „formă”)

1. (botanică) cu rădăcini aeriene proptitoare lungi, în formă de picioroange.