Dictionar

protocol

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. protocole, germ. Protokoll, lat. protocollum, gr. protokollon)

1. totalitatea formelor și practicilor de ceremonial care se aplică la festivități oficiale în relațiile diplomatice.
2. serviciu însărcinat cu luarea măsurilor privitoare la ceremonial.
3. document care consemnează dezbaterile purtate în cadrul unui congres, al unei conferințe internaționale, al unor tratative.
4. act suplimentar al unui tratat prin care se stabilește modul de aderare la un acord preexistent.
5. înțelegere internațională încheiată în diferite domenii.
6. document în care se consemnează schimbul instrumentelor de ratificare, încheierea unor tratative.
7. (inform.) convenție hardware și software de schimb a informațiilor între două sisteme.
 

protocolar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. protocolaire)

1. potrivit protocolului; care respectă anumite reguli de politeţe, ceremonios.
 

protocolarmente

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (protocolar + -mente, cf. fr. protocolairement)

1. conform cu procesul-verbal.
2. în mod protocolar; conform protocolului.
 

ceremonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cérémonie, lat. caeremonia)

1. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate.
2. formă exterioară a unui cult (religios).
3. ansamblul regulilor de politeţe, prescrise în raporturile dintre membrii unei societăţi, sau grupări sociale.
 

ceremonios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cérémonieux)

1. potrivit unor reguli de politeţe exagerată; protocolar, solemn.
 

familiar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. familier, lat. familiaris)

1. care are un comportament liber și relaxat; prietenos.
2. care este binecunoscut, obișnuit cuiva; știut.
3. care este folosit în (sau apropiat de) vorbirea obișnuită; nepretențios, simplu.
4. care este folosit într-un cadru foarte intim, apropiat, neprotocolar.
5. (prin ext.) lipsit de respect; ireverențios.
6. (var.) (înv.) familier.
7. (antonime) ceremonios, protocolar.
 

formalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. formalisme)

1. concepție idealistă care rupe forma de conținut, reducând procesul concret al dezvoltării istorice la forme exterioare și scheme abstracte.
2. orientare estetică în artă care supraapreciază importanța formei, în dauna conținutului.
3. respectarea birocratică, îngustă și superficială a formalității.
4. atitudine conformistă, exagerată, protocolară.
5. utilizare a modelelor formale în diferite științe.
6. orientare metodologică în filozofia matematică contemporană care susține că matematica își găsește deplina ei justificare în construcția formală.
7. ~ etic = respectare pur formală a preceptelor și normelor morale.
 

formalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. formaliste)

1. (om) pătruns de formalism; protocolar.
2. (cel) care ţine mai mult la forme; birocrat.
 

intitulaţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intitulation)

1. parte a unui formular diplomatic, formulă în protocolul iniţial, care precizează titlurile şi calităţile autorului actului scris.